Clasamentul final Brio Challenge pentru clasele a II-a și a III-a (clasele testului I și a II-a) va fi afișat după cea de-a doua sesiune de testare, decizie survenită în urma problemelor tehnice apărute în ziua finalei din 21 februarie. Aceasta va fi stabilită în luna martie și pot participa toți elevii care își doresc acest lucru, mai puțin campionii și vicecampionii anunțați deja după prima sesiune.

 

Evaluarea stării de bine în școală

Starea de bine în școală este unul din indicatorii cei mai importanți ai succesului școlar: bunăstarea psihologică și fericirea elevilor, profesorilor și părinților sunt toate strâns legate una de alta – și de performanță. Prin aceste chestionare măsurăm variabile importante pentru starea de bine. Prin faptul că veți completa aceste chestionare, contribuiți la o cunoaștere mai aprofundată a propriei dumneavoastră stări, ajutați la dezvoltarea unui raport de analiză pentru clasa și școala dumneavoastră și susțineți o fundamentare științifică a acestor metode de măsurare. Activitatea vine sa completeze initiativele derulate de UNICEF in cadrul pachetului Educatie Inclusiva de Calitate.

Demers realizat cu sprijinul Inspectoratului Scolar Bacau