Ce este testarea standardizată?

Responsive image

01.04.2017
Un proces de învățare corect începe cu o evaluare riguroasă.

Un proces de învățare corect începe cu o evaluare riguroasă. Ca să răspundă nevoii de a ști cu adevărat care este nivelul de cunoștințe și competențe ale unei persoane, eforturile experților în psihologie, statistică și matematică s-au concretizat în apariția testării standardizate. Mai exact, răspunsurile sunt raportate la cele date anterior la același test de către persoane asemănătoare (de exemplu, ca vârstă și studii). Scorul poate fi interpretat cu obiectivitate, eliminând dubiile în privința dificultății și a unui tratament prea blând sau prea dur.

De multe ori apar întrebări legate de măsura în care o notă primită de un elev reflectă nivelul adevărat de cunoștințe sau discuții privind gradul în care ea  este comparabilă cu nota unui alt coleg. Testarea standardizată reușește să înlăture aceste dubii prin rigurozitatea matematică din spate. Aceasta implică realizarea unui set suficient de mare de întrebări (itemi), aplicat ulterior pe mii de persoane și ajustat pentru a evalua perfect ceea ce își propune testarea respectivă. Administrarea și scorarea se realizează cu maximă obiectivitate, fiecare participant fiind tratat egal. Sunt eliminate astfel erorile ce țin de interese, de criterii neclare, părerea anterioară făcută despre persoană sau starea evaluatorului.

Fiecare item măsoară cu precizie ce urmărește

Toți itemii dintr-un test standardizat trebuie să respecte numeroase criterii pentru a fi incluși. Astfel, pentru testele de cunoștințe dintr-un anumit domeniu, specialiștii care cunosc foarte bine segmentul respectiv construiesc cât mai multe exerciții sau întrebări și fiecare dintre acestea este testată pe eșantioane reprezentative și apoi ajustată în funcție de mai mulți parametri:

  • gradul de dificultate (în funcție de câte persoane au răspuns corect la acea întrebare);
  • capacitatea de discriminare (dacă cei cu rezultat general bun reușesc să răspundă corect, iar cei cu rezultat slab nu reușesc);
  • puterea distractorului (cât de apropiată este o variantă greșită de răspuns de cea corectă);
  • posibilitatea de a ghici răspunsul.

Astfel, scorul final exclude orice posibilitate de a fi ghicit răspunsul sau de a fi nimerit o variantă de testare mai grea sau mai ușoară.

Rezultatul obținut este comparabil la nivel național

Dezvoltarea unui test standardizat implică aplicarea acestuia pe un grup reprezentativ de persoane, incluzând cele mai importante caracteristici ale populației. De aceea pentru testele de cunoștințe educaționale, scorul obținut de un elev poate fi comparat cu cel al tuturor elevilor din aceeași clasă, arătând cât de bine este pregătit elevul față de ceilalți. Un rezultat detaliat poate fi inclus perfect în procesul de învățare, arătându-i elevului ce trebuie să îmbunătățească în raport cu programa.

Măsurarea vizează numai ce este relevant

Testele standardizate măsoară exact acele caracteristici pe care le urmăresc. Testele de achiziții respectă cu precizie programa, fără a omite din conținut sau a fi influențate de aspecte care nu au legătură cu acesta. Scorul indică nivelul competențelor, dar și posibilitatea ca persoana să facă performanță pe viitor.

Testarea repetată indică progresul real

Testarea standardizată asigură rezultate coerente pentru fiecare moment al aplicării. Repetarea acesteia nu este influențată de condițiile de testare. Noul scor este numai rezultatul evoluției. De asemenea, un test de calitate are suficienți itemi buni pentru a construi o variantă echivalentă.

Brio se aliniază standardelor internaționale, fiind Primul Sistem de Testare Standardizată din România care măsoară obiectiv și detaliat nivelul competențelor deținute de elevii din clasele I-XII, la principalele materii școlare: matematică, română, fizică și chimie. Numai pentru testele de matematică au fost dezvoltați mai mult de 20.000 de itemi, care au necesitat peste 200.000 de ore pentru calibrare și testarea pe 60.000 de copii din toată țara. Metodologia complexă prin care a fost creat îl plasează alături de prestigioasele teste SAT, GMAT sau GRE și îl face cel mai de încredere mod de evaluare a cunoștințelor din România.

 Vrei să vezi diferența dintre un test obișnuit și unul de calitate? Încearcă gratuit primul tău test standardizat.

 

Tu ce notă ai lua, dacă examenul ar fi mâine?

Află răspunsul chiar acum, cu primul test gratuit din partea Brio. Tu dai testul, noi îți dăm informații cheie: care este nivelul tău real, ce mai trebuie să înveți și ce loc ocupi la nivel național.

Testează gratuit

Blog

01.04.2017
Testare standardizată

Responsive image

Un proces de învățare corect începe cu o evaluare riguroasă. Ca să răspundă nevoii de a ști cu adevărat care este nivelul de cunoștințe și competențe ale unei persoane, eforturile experților în psihologie, statistică și matematică s-au concretizat în apariția testării standardizate. Mai mult

01.04.2017
Calendare evaluări naționale

Responsive image

La sfârșitul ciclului gimnazial, elevii se pregătesc pentru primele lor examene importante: Evaluările naționale la Matematică și Limba și Literatura Română. Mai mult

Testele BRIO sunt aprobate de

GAZETA MATEMATICĂ

Gazeta Mmatematica

 

SPONSOR FONDATOR

Gazeta Mmatematica
Responsive image

Copyright Brio 2017. Powered by MagicPixel