Există copii care pur și simplu nu pot pricepe matematica?

Există copii care pur și simplu nu pot pricepe matematica?

Edupedu.ro, binecunoscutul site de știri din educație a vrut să afle adevărul legat de priceperea sau nepriceperea nativă la matematică. Pentru a valida fundamentul unor fraze des întâlnite în familiile de pretutindeni precum “Copilul meu nu e făcut pentru matematică” sau “Nu pricep matematica, nici să mă bați” s-au adresat fondatorului Brio, psihologul Dragoș Iliescu. Ideea că un copil absolut nu poate pricepe… este străină de Dragoș și se traduce în “nu face efortul cognitiv”. Și sunt destule motive pentru care un copil nu ar face acest efort cognitiv.

Colaborator OECD la o parte dintre testările standardizate, vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Testare și profesor la Universitatea din București, Dragoș Iliescu a răspuns pentru Edupedu.ro la eterna dilemă: “Există copii care pur și simplu nu pot pricepe matematica?”
Vă redăm mai jos prima parte a interviului cu răspunsurile detaliate și argumentate.

Matematica este un instrument, precum o limbă sau un instrument muzical

Edupedu.ro: Există copii care pur și simplu nu pot pricepe matematica, indiferent de eforturile părintelui/profesorului?

Dragoș Iliescu: Dacă vorbim de copii care sunt diagnosticați cu o dizabilitate, evident, da, există. Nu e atât de mult centrat pe neînțelegerea matematicii, dar există afecțiuni în acest registru. Cea mai cunoscută este probabil discalculia, un fel de dislexie pentru matematică: o dizabilitate legată de învățarea matematicii, care afectează capacitatea unui copil de a reprezenta și procesa informația numerică.

Persoanele afectate demonstrează funcționalitate scăzută în raționament matematic, procesare numerică și calcul etc. Însă dacă vorbim de copii neafectați de astfel de afecțiuni, care totuși au prevalență foarte scăzută, răspunsul meu ar fi că nu, evident că nu există așa ceva: incapacitatea de a pricepe matematica. E ca și cum am întreba “există copii care pur și simplu nu înțeleg limbajul, indiferent de eforturi”? Matematica e din multe puncte de vedere un instrument, precum o limbă sau un instrument muzical. O poți vorbi mai fluent sau mai puțin fluent, mai cu greșeli (care le faci decât uneori, sic!), dar până la urmă utilizarea acestui instrument, ca și utilizarea oricărui alt instrument poate fi dobândită. La fel de normal este ca gradul în care o persoană (un copil de exemplu) învață să stăpânească un instrument (“mastery” îi spune în engleză, precum în “mastery of language”) este diferit de la persoană la persoană: unii folosesc instrumentul mai bine decât alții, îl stăpânesc mai bine. Răspunsul pe scurt este așadar “Nu”.

Dedicare, perseverență și un mentor

Dincolo de răspunsul clar că “nu, nu există copii care nu sunt predispuși să învețe matematică”, Dragoș face câteva precizări suplimentare. Ca în deprinderea lucrului cu orice alt instrument, este nevoie de dedicare și perseverență. Este nevoie de un ghid (un dascăl, un mentor etc.). Este nevoie de aplecare, motivație personală față de acel instrument și un anumit nivel de aptitudine personală. O să dau un exemplu pe care poate îl veți considera banal. Când un copil învață să cânte la chitară, are nevoie de perseverență, ore petrecute cu instrumentul, repetând lucruri uneori simple, legate de tehnică, până când le stăpânește impecabil, repetând melodia vizată până când o livrează perfect. Îl ajută să aibă un profesor bun, o chitară bună, ureche muzicală, perfect pitch, toate acestea sunt importante. Totuși, va învăța să cânte la chitară frumos și dacă nu are o chitară bună, și dacă nu are teribil de multă ureche muzicală și în fapt și dacă nu are un profesor. Dar dacă nu are dorința de a depune efortul necesar – de a investi acele ore, de a trece peste durerea din buricele degetelor etc etc – niciodată nu va stăpâni instrumentul suficient de bine. Așadar, ce vreau să spun este că e nevoie de efort (de această dată cognitiv) și de exercițiu, în matematică, precum cu orice alt instrument.

Ideea că un copil absolut nu poate pricepe… este străină de mine și se traduce în “nu face efortul cognitiv”. Și sunt destule motive pentru care un copil nu ar face acest efort cognitiv, nu intru acum în ele.

Este nevoie de doi parteneri pentru a dansa tango și a învăța matematică Sigur, mă simt obligat să mai fac două precizari aici:

  • Procesul de înțelegere e un proces cooperativ, și, ca să traduc o zicală din Engleză, e nevoie de 2 parteneri pentru a dansa tango. Pentru ca un copil să înțeleagă e nevoie să i se explice. Sunt eu însumi dascăl și aș putea construi aici un argument puternic privind faptul că eșecul de înțelegere al copilului este un eșec personal al profesorului. Nu am întâlnit până acum niciun lucru care să nu poată fi explicat cuiva, astfel încât până la urmă să îl înțeleagă, dacă face efortul, dacă spune ce anume nu înțelege, dacă profesorul este dedicat acestui proces etc. Energia vine așadar din ambele părți și eu m-aș uita mai atent și poate aș blama mai mult profesorul, decât copilul.
  • În al doilea rând, procesul de înțelegere presupune construcția pe înțelegere anterioară, la fel cum la o construcție punem o cărămidă peste alte cărămizi. Un copil nu va putea înțelege un context și nu va putea deprinde deprinderi matematice pentru acel context, dacă nu a dobândit anterior deprinderile (cărămizile) necesare. Necunoașterea algebrei sau lipsa de cursivitate în rezolvarea de fracții din primii ani de gimnaziu duce la imposibilitatea rezolvării integralelor sau unor aspecte din statistică etc etc. De multe ori aceste lucruri se ignoră… și da, un copil care a “pierdut” trenul în clasele mai mici poate fi pus în situația de a i se spune “nu numai că nu înțelegi ce îți explic, ci nu ai nici o șansă să înțelegi, cu nivelul tău actual de deprinderi; trebuie să facem câțiva pași în urmă și să recuperăm…”.

Profilul exact și factorii corelați cu performanța

Edupedu.ro: Există un profil neurologic/cognitiv care face ca mintea să nu asimileze informația din zona exactă?

Dragoș Iliescu: S-au facut ceva studii în ultimii 10-15 ani cu privire la mecanismele neurobiologice ale operării cu matematica, în mod special centrat pe diazabilitățile legate de învățarea matematicii. O parte din ele sunt generale domeniului învățării, adică sunt identice pentru învățarea matematicii și învățarea limbii – e și normal, cumva, de vreme ce informația numerică este transmisă lingvistic; altele sunt tipice pentru matematică. Cred că discuția devine foarte savantă dacă intru acum în detalii, însă, în mare, aș spune că există 3 mari ipoteze și nicio concluzie finală. Ipotezele acestea conceptualizează deficiența matematică drept:

  • deficit fundamental în procesarea cantităților,
  • lipsa de funcționalitate în maparea automată a simbolurilor (“ce”) cu reprezentările interne de magnitudine (“cât de mult”),
  • fenomen general-cognitiv care implică deficit în memoria de lucru și atenție.

Edupedu.ro: Care sunt principalii factori corelați cu performanța/lipsa înțelegerii în matematică?

Dragoș Iliescu: Sunt multe modalități în care aș putea răspunde la această întrebare. Cred însă că cel mai simplu și adecvat (dată fiind și limitarea de spațiu) este să răspund făcând apel la definiția lui Joseph Renzulli cu privire la performanțele superioare – în matematică sau altminteri. În primul rând, el nu vorbește de copii talentați sau de copii performanți, ci de performanța în sine (descrie comportamentul performant, așadar). În al doilea rând, el vorbește de 3 aspecte care trebuie să fie prezente concomitent și să interacționeze pentru a genera comportamentul performant:

  • aptitudine situată deasupra mediei,
  • un nivel înalt de dedicare față de și implicare în sarcină
  • nivel înalt de creativitate specifică domeniului.

Edupedu.ro: Ce înseamnă talentul în matematică: un anumit profil biologic sau doar norocul de a avea părinți/apropiați care introduc în mod abil această știință în viața copilului?

Dragoș Iliescu: Ca în oricare domeniu, există și aici copii care au o aptitudine specială, care îi ajută să obțină performanțe excepționale. Învață mai repede decât alții, pricep mai ușor relații dificile, stăpânesc mai ușor și mai bine “limbajul” aferent, rezolvă de aceea mai rapid probleme de mai mare complexitate, sunt în stare nu doar să rezolve probleme, ci să raționeze inovativ în acest domeniu, să facă legături de unii singuri și dincolo de ce li se predă, sunt în stare să “compună” o simfonie (ca să rămânem în același paralelism ca mai sus). Numim acest lucru “talent”, așa cum îl numim și în muzică și în sport și în pictură și în alte domenii. Ce e interesant, însă, este că nu vorbim doar de o capacitate cognitivă (sau matematică), ci acest talent nu se manifestă ca atare (și deci nu e observabil și se pierde) dacă nu e cuplat cu o imagine de sine (self-concept) pozitivă, motivație și creativitate specifică domeniului respectiv. Și talentul nu e necesar să fie descurajat ca să se piardă – e suficient să nu fie încurajat…

Edupedu.ro: Cât contează profesorul, în aplecarea către matematică manifestată de un copil?

Dragoș Iliescu: Profesorul contează imens – în matematică, la fel ca peste tot. Am avut privilegiul să văd un virtuos al acestui instrument interpretând “pe scenă” – de ex. oameni precum profesorul Radu Gologan explicând lucruri teribil de dificile către copii care înțelegeau perfect despre ce e vorba, și, mai mult, erau entuziasmați de lumea care li se deschidea. Nimic nu bate entuziasmul și competența unui profesor bun. Nici nu știu ce ar mai fi de spus în acest context. Răspunsul aici este, pe scurt, “da”.

Sursa: https://www.edupedu.ro/exista-copii-care-nu-pot-pricepe-matematica-plus-de-ce-sunt-asiaticii-buni-la-matematica-dragos-iliescu-psiholog-si-expert-in-testare/

Încearcă testul din Finala Brio Challenge! Timp de două săptămâni, testele sunt disponibile în platformă - secțiunea Contul meu – Încearcă testul din Finala Brio Challenge.