Creativitatea ar putea fi definită ca disponibilitate generală a oamenilor de a se orienta către nou. Prin procesul de creație, elevul caută forme și idei noi, își lărgește universul și în general capacitatea de cunoaștere.

Creativitatea presupune o disponibilitate fundamentală către nou, precum și procesul subsecvent de elaborare de noi semnificații sau soluții prin generarea de combinații și restructurări originale ale câmpului informațional. De-a lungul timpului psihologii au arătat că, atât în știință, tehnică, cât și în artă, creativitatea nu se produce imediat și nu are caracter static, ci, din contră, are o anumită dinamică, parcurge etape și momente, presupune existența anumitor condiții și operarea anumitor mecanisme și în esență poate fi educabilă, cel puțin într-o anumită măsură. În context școlar, cercetările arată că, odată creat un mediu explorator sau jucăuș, copiii mici, susținuți de profesori, se angajează cu resurse cognitive, pun întrebări, colaborează, identifică și rezolvă probleme științifice. Simpla oferire a unor oportunități de a genera idei și strategii noi, individual sau în grup, pare sa aibă un efect pozitiv. 

În învățarea centrată pe dezvoltarea creativității, rolul profesorului este mai degrabă unul de facilitator decât de lector, acesta ajutând elevii în auto-reflecție, abordând diverse activități de învățare precum discuțiile de grup, jocul de rol, prezentare de teatru etc. Elevilor li se dă libertatea de a alege din ce perspectivă vor studia o problemă, de asemenea, li se permite să aleagă propriile subiecte pentru proiecte individuale sau de grup. Pe parcursul orelor, profesorul acționează ca un partener de învățare, uneori chiar un participant, în timp ce elevii se transformă din ascultători pasivi în observatori și interpreți.

Există dovezi științifice solide privind faptul că implementarea activităților creative în cadrul școlar îmbunătățește performanța creativă și bunăstarea psihologică a elevilor. Activitățile creative arondate actului educațional promovează de asemenea la nivel social și interpersonal autonomia elevilor și generează o bună relație profesor-elev. Parteneriatele creative profesor-elev au la rândul lor potențialul de a transforma viața elevilor, cu efecte asupra încrederii în propria persoană și asupra stimei de sine; conduc de asemenea indirect spre performanță școlară.

O meta-analiză care cuprinde 19 studii dedicate învățării creativă din școlile scoțiene, a raportat că unul dintre principalele rezultate pentru elevi a fost un sentiment de succes personal. Într-un alt studiu mai amplu realizat în Germania s-au analizat efectele parteneriatelor creative profesor-elev asupra unor indicatori de creativitate, dar și asupra capacității de raționament. Rezultatele au arătat că în mod neașteptat există efecte mai puternice ale acestor intervenții asupra capacității de raționament decât asupra creativității propriu-zise. 

Din perspectiva impactului asupra performanței școlare, dovezile nu sunt foarte convingătoare. Există în literatură mai multe studii care au investigat dacă creativitatea este un factor generativ pentru realizările școlare, sau dacă cele două sunt măcar asociate corelațional. Rezultatele acestor studii, care s-au întins pe mai mult de 50 de ani, sunt mixte. Unii cercetători au raportat legături moderate spre puternice între cele două variabile, în timp ce altele studii au găsit legături pozitive, dar mai slabe. Ce rămâne oarecum stabil în concluziile acestor studii este efectul pe care vârsta elevilor îl joacă, astfel există o relație mai puternică între creativitate și performanța academică la elevii claselor mai mici., iar relația se estompează sau devine nulă la elevii de liceu.

Există câteva dileme legate de eficiența programelor de creștere a creativității. În primul rând, nu s-a răspuns suficient până acum la problema efectelor pe termen lung ale programelor de formare prin creativitate. În al doilea rând, se pune întrebarea dacă toți participanții la astfel de programe beneficiază în mod egal de astfel de intervenții. În al treilea rând, un număr tot mai mare de studii au arătat că învățarea bazată pe creativitate poate să sporească mai degrabă convingerea în propria creativitate decât creativitatea propriu-zisă.

Cel mai important studiu metaanalitic asupra programelor de formare a creativității a raportat efecte pozitive asupra creșterii creativității, dar cu o putere moderată. Diverse alte studii metaanalitice indică tot mărimi ale efectului medii sau ușor supra-medii, de la 0.47 la 0.76.

În ceea ce privește generalizarea efectului, s-a mai constatat că efectul de creștere a creativității diferă în funcție de caracteristicile programului de formare (e.g., tipuri de activități, structură), însă nu și în funcție de durata ca timp ca programului.

În ceea ce privește remanența efectelor, studiile arată că performanța creativă a participanților a crescut în timpul antrenamentului și a înregistrat apoi o mică scădere în primele 4 săptămâni după formare.

Atragem atenția asupra faptului că, scoase din contextul școlii și claselor, programele de creștere a creativității au o utilitate limitată. Impactul lor cel mai mare apare atunci când sunt aplicate în clasă, relativ la conținuturile învățării, de profesori.

Preturile pentru programele de creștere a creativității pot varia în funcție de strategia abordată. Spre exemplu pentru instruirea de bază a profesorilor, costurile pot ajunge la 120 Euro/profesor. Cursurile centrate pe elev pot ajunge în medie la 90 Euro/lună, cu o frecvență de o ședință pe săptămână. 

În România există și centre educaționale private dedicate stimulării creativității, unde costurile variază în funcție de durata și complexitatea programului, dar, spre exemplu pentru un program de 2 ședințe/săptămână costurile ajung în jur de 150 Euro/lună.

Creativitatea este o caracteristică umană măsurabilă și, ca în cazul programelor de dezvoltare centrate pe oricare alte caracteristici umane, se recomandă să fie evaluată inițial, atât pentru a stabili nivelul actual (de pornire), cât și pentru a ghida pașii unei intervenții personalizate și pentru a urmări progresul real în urma programului de intervenției. Testările de acest tip se realizează de psihologi, cu instrumente științifice. O testare poate costa în medie 40 Euro, în funcție de metodologia utilizată de psiholog și mai ales în funcție de expertiza acestuia.

Intervenția prin programe de creștere a creativității este scalabilă într-o măsură medie. Presupune costuri suplimentare de formare pentru profesori și presupune uneori și investiții în infrastructură. Intervenția poate deveni mult mai ușor scalabilă acolo unde chiar profesorii demonstrează o creativitate supra-medie, căci astfel pot insera elemente de creștere a creativității elevilor fără a fi necesar să investească în programe sofisticate.

Programele de creștere a creativității nu sunt ușor de implementat. Necesită o abordare diferită, planuri de lecție diferite, de multe ori presupun materiale suplimentare și pun aproape întotdeauna o presiune deosebită de timp asupra profesorului. Presiunea de timp este și cea mai mare frână raportată de profesori, în mod special pentru clasele mai mari, în aplicarea predării bazate pe inovare și creativitate. Considerăm că ușurința cu care programele bazate pe creativitate pot fi implementate este medie spre scăzută.

(a)          Cunoaștem faptul că majoritatea școlilor nu se concentrează pe a ajuta elevii să se dezvolte ca gânditori creativi și nu îi învață cum să creeze cunoștințe. Copiii sunt de obicei învățați că informațiile sunt statice și complete, ei devenind astfel experți mai degrabă în consumarea cunoștințelor decât producători sau emițători de cunoaștere.

(b)          Literatura de specialitate indică câteva principii directoare pentru construirea unui mediu de învățare creativ, astfel, profesorul trebuie să: (a) să ofere tuturor șansa de a alege și de a descoperi; (b) susține orice încercare de a crea; (c) să pună în aplicare strategii sofisticate de gestionare. Instructorii creativi încurajează întotdeauna elevii să creeze și să-și utilizeze imaginația, atât în sarcinile individuale, cât și în discuțiile de grup.

(c)           Un exemplu de mijloc de predare prin tehnologie și în același timp strategie de dezvoltare a creativității este robotica, un domeniu tehnologic important și un cadru excelent de experimentare. Programele de robotică pot fi (și au fost) combinate cu succes cu metodele tradiționale din clasă.

(d)          Factorii care influențează învățarea creativă sunt (1) trăsăturile de personalitate ale elevului (persistența, dorința de a se dezvolta, acceptarea noilor experiențe, autoconfigurarea, simțul umorului, curiozitatea, profunzimea ideilor, imaginația etc.); (2) diverși factori familiali (un climat deschis și tolerant, performanțele creative ale părinților etc.); (c) experiențele de creștere și educație (expunerea anterioară la jocuri și creație, obișnuința interacțiunilor creative cu alți colegi etc.); (d) convingerile profesorilor privind acest tip de predare și (e) aspectele administrative ale organizării predării. Dintre acești factori, studiile arată că de fapt convingerile profesorilor sunt factorul cu cel mai mare impact. 

Bonk, C. J., & Smith, G. S. (1998). Alternative instructional strategies for creative and critical thinking in the accounting curriculum. Journal of Accounting Education, 16, 261-293.

Beghetto, R. A. (2016). Creative learning: A fresh look. Journal of Cognitive Education and Psychology, 15, 6-23.

Cremin, T., Glauert, E., Craft, A., Compton, A., & Stylianidou, F. (2015). Creative Little Scientists: exploring pedagogical synergies between inquiry-based and creative approaches in Early Years science. Education, 43, 404-419.

Horng, J. S., Hong, J. C., ChanLin, L. J., Chang, S. H., & Chu, H. C. (2005). Creative teachers and creative teaching strategies. International Journal of Consumer Studies, 29, 352-358.

Jeffrey, Bob (2006). Creative teaching and learning: towards a common discourse and practice. Cambridge Journal of Education, 36, 399–414.

Jindal-Snape, D., Davies, D., Collier, C., Howe, A., Digby, R., & Hay, P. (2013). The impact of creative learning environments on learners: A systematic literature review. Improving Schools, 16, 21-31.

Kangas, M. (2010). Creative and playful learning: Learning through game co-creation and games in a playful learning environment. Thinking Skills and Creativity, 5, 1-15.

Lau, K. W., Tan, H. K., Erwin, B. T., & Petrovic, P. (1999, November). Creative learning in school with LEGO (R) programmable robotics products. In FIE'99 Frontiers in Education. 29th Annual Frontiers in Education Conference. Designing the Future of Science and Engineering Education. Conference Proceedings (IEEE Cat. No. 99CH37011 (Vol. 2, pp. 12-26). IEEE.

Meinel, M., Wagner, T. F., Baccarella, C. V., & Voigt, K. I. (2018). Exploring the Effects of Creativity Training on Creative Performance and Creative Self‐Efficacy: Evidence from a Longitudinal Study. The Journal of Creative Behavior, 23, 44-62.

Maurice Galton & Charlotte Page (2014): The impact of various creative initiatives on wellbeing: a study of children in English primary schools, Cambridge Journal of Education, 32, 12-23.