Instruirea individualizată se referă la alocarea de sarcini diferite și la oferirea de sprijin specific fiecărui elev.

Instruirea individualizată pornește de la ideea că elevii sunt diferiți, au nevoi diferite, niveluri de înțelegere diferite și din acest motiv sarcinile și activitățile școlare, precum și ritmul de învățare ar trebui să fie proiectate în funcție de caracteristicile fiecărui elev. De-a lungul timpului au fost încercate numeroase modalități de predare individualizată, documentate în literatura științifică în special la matematică, fundamentate pe seturi de activități care să faciliteze elevilor parcurgerea curriculumului în propriul ritm și cât mai independent.

Instruirea individualizată are în general efecte pozitive asupra învățării, deși există studii care arată că pot să apară și efecte negative. 

Literatura științifică din sfera instruirii diferențiate prezintă o serie de caracteristici care ar trebui să fie prezente pentru ca această abordare să poată fi eficientă: profesorul trebuie să se plieze pe nevoile fiecărui elev, secvențele următoare de învățare trebuie să se stabilească prin evaluare formativă, profesorul trebuie să modifice procesul, conținutul și produsele învățării în concordanță cu nevoile elevului, profesorii și elevii trebuie să colaboreze în procesul de învățare. 

Rolul profesorului într-un astfel de context este crucial pentru eficiență, profesorul având mai multe atribuții: de facilitator care dezvoltă un mediu propice pentru învățare, de model de rol pentru elevi prin angajarea în procesul de comunicare și de învățare prin colaborare și de coach care oferă sprijin elevilor, dă feedback, redirecționează eforturile lor și îi sprijină în găsirea de strategii prin care să învețe noile conținuturi.

Un model eficient de instruire individualizată cuprinde mai multe componente: atitudinea profesorului (care este orientată mai degrabă spre principiile constructivismului), conținutul (obiectivele proximale sunt aliniate cu cunoștințele deja dobândite și cu profilul individual de învățare al elevului), procesele/produsele (sarcinile sunt congruente cu obiectivele individuale și cu interesele elevilor, fiind structurate astfel încât elevii să lucreze în ritm propriu), comunicarea/colaborarea/coaching-ul (profesorul susține procesul de învățare al elevului prin monitorizare și feedback; elevii sunt încurajați să se autoevalueze, iar profesorul depistează eventualele dificultăți de învățare), evaluarea formativă (care este esențială pentru identificarea și stabilirea pașilor următori și pentru adaptarea în continuare a instruirii).

În ciuda numeroaselor studii care subliniază efectele în general pozitive ale instruirii individualizate, studiile arată și diferențe marcante în eficiența acestui tip de intervenție, în primul rând între conținuturi de învățare diferite, precum și în funcție de volumul și dimensiunile materialelor predate, 

Printre problemele tipice pentru această intervenție, care are impact sever asupra eficienței ei, semnalăm trasarea de obiective prea generale, prea vagi și dificil de măsurat, stabilirea de instrucțiuni și descrieri neadecvate ale planurilor de instruire și ale intervențiilor pentru anumite obiective, centrarea prea puternică pe elev și pe trăsăturile sale individuale și prea slabă pe contextul social și de grup al elevului.

În ultimii ani s-a acordat o atenție sporită instruirii individualizate și implicării părinților în stabilirea obiectivelor de învățare, ca actori cheie în procesul de instruire individualizată. Studiile arată că efectul instruirii individualizate crește prin implicarea părinților.

Pentru acest tip de intervenție nu există meta-analize dedicate, dar există un număr de studii experimentale care confirmă eficiența, în mod special pentru citire și matematică și în mod special pentru elevii din clasele primare și gimnaziale. Studiile care privesc elevii de liceu sunt mai reduse în volum, dar și ele confirmă eficiența acestui tip de intervenție.

Strategiile specifice de diferențiere a grupului experimental pe care le implementează de regulă cercetătorii în astfel de studii constau în organizarea de grupuri flexibile, conferirea de libertate copiilor în alegerea sarcinilor de învățare (sau a timpului alocat cititului, pentru intervențiile centrate pe citire), accesul la o mare varietate de materiale de citit etc.

Dovezile arată și că nu orice tip de conținut poate fi abordat prin metoda instruirii diferențiate; de exemplu în cazul matematicii de liceu există dovezi pentru eficiență în învățarea logaritmilor dar ți dovezi că această strategie didactică nu funcționează foarte bine cu alte conținuturi.

Cel puțin în ceea ce privește matematica, dovezile indică faptul că efectul acestui tip de intervenție este uniform pentru toate nivelurile de abilitate: rezultatele arată o creștere a performanței elevilor, atât a celor cu rezultate bune, cât și a celor cu rezultate slabe. În plus, metoda duce la o creștere a motivației și interesului pentru învățare: în studiile respective elevii au început să manifeste o dorință mai mare de a lucra la matematică pe măsură ce au căpătat încredere în propriile abilități.

Costurile pentru implementarea instruirii individualizate sunt în general scăzute spre medii. În situația în care personalizarea se face prin intermediul tehnologiei, costurile pot crește căci presupun activități de programare de software, însă acestea sunt absorbite ușor dacă intervenția este scalată la un număr mai mare de școli. Costurile instruirii individualizate cresc și din cauza nevoii de a evalua stilurile individuale de învățare ale elevilor, ceea ce presupune de regulă administrarea de teste psihologice. Costurile instruirii individualizate cresc și pentru că presupune evaluare formativă constantă. Chiar și în aceste condiții, costurile rămân la un nivel mic spre mediu, cu o medie de aproximativ 150 Euro/an.

Instruirea individualizată fără sprijin tehnologic este nescalabilă în învățământului de masă. Studiile care au arătat cel mai mare impact pozitiv al învățării individualizate s-au axat pe folosirea tehnologiei digitale în activitățile de instruire. În acest context, instruirea individualizată devine foarte ușor scalabilă (e.g., elevilor li se generează teste de evaluare în funcție de nivelul lor de dezvoltare, scorarea se face automat, primesc feedback în timp real etc.). În astfel de condiții de scalare, costurile sunt extrem de scăzute raportat la beneficiile obținute.

Pornind de la faptul că în acest tip de instruire profesorul joacă rolul de manager și facilitator, cu sarcini preponderent în sfera organizării și monitorizării activităților de învățare, se poate înțelege că acestuia îi rămâne prea puțin timp pentru a genera o interacțiune pedagogică de calitate cu elevii. Din acest motiv, specialiștii recomandă ca instruirea individualizată să nu înlocuiască total instruirea tradițională, ci să fie utilizată mai ales ca supliment, ca formă adițională de instruire în clasa de elevi.

(a) Trebuie acordată o atenție specială organizării timpului profesorului deoarece în instruirea individualizată sau diferențiată profesorului îi revine sarcina de a realiza planuri de lecție adaptate pentru fiecare elev sau grup de elevi.

(b) Este foarte probabil ca instruirea individualizată să fie eficientă numai pentru acei elevi care reușesc să își gestioneze singuri activitatea de învățare. 

(c) Folosirea tehnologiei digitale poate să fie de mare ajutor în individualizarea activităților de învățare, dar nu trebuie să se renunțe la contactul direct dintre profesor și elev sau la lecțiile tradiționale atunci când se învață conținuturi noi sau când instruirea individualizată nu produce efecte pozitive.

(d) Instruirea individualizată implică pe de o parte adaptarea predării la nevoile individuale ale elevilor, iar pe de altă parte acordarea unei atenții suplimentare unora dintre elevi și oferirea de suport adițional prin metode specifice, diferite de cele utilizate în mod normal în clasă.

(e) Baza filosofică a individualizării se regăsește în idealul ”diferențialist”, conform căruia dezvoltarea și învățarea sunt considerate procese individuale. Această viziune este diferită de cea universalistă și egalitaristă care percepe învățarea ca pe o activitate colectivă și pune accent pe coeziunea grupului sau egalitatea socială între elevi.

(f) Un concept similar cu cel de instruire individualizată este cel de instruire diferențiată, care se referă la instruirea unui elev în conformitate cu stilul acestuia de învățare, cu nivelul de dezvoltare și de înțelegere și cu viteza de învățare în vederea maximizării oportunităților de învățare ale elevului în clasă. 

Carlgren, I , Klette, K., Myrdal, S., Schnack K, & Simola, H. (2006). Changes in Nordic teaching practices: from individualised teaching to the teaching of individuals. Scandinavian Journal of Educational Research, 50, 301–326. 

Klette, K. (2007). Bruk av arbeidsplaner i skolen - et hovedverktøy for å realisere tilpasset opplæring? [The use of work plans in school: A key tool for implementing individually adapted learning; in Norwegian]. Norsk Pedagogisk Tidsskrift, 4, 344–358. 

Perry, N. E. , Hutchinson L, & Thauberger C. (2017). Talking about teaching self-regulated learning: scaffolding student teachers’ development and use of practices that promote self-regulated learning. International Journal of Educational Research, 47, 97–108.

Sadler, R (1998). Formative assessment and the design of instructional systems. Instructional Science, 18, 119–144.