Definiție

Educația timpurie cuprinde totalitatea formelor de predare și învățare (formale sau informale) de care beneficiază copiii cu vârsta de până la 8 ani. Educația timpurie are un rol esențial în dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională a copiilor.

Descriere

Educația timpurie cuprinde totalitatea strategiilor și programelor educaționale dezvoltate pentru intervalul de vârstă de la naștere până la 8 ani. Obiectivul de bază al educației în această perioadă este de a asigura activități și experiențe care facilitează dezvoltarea copiilor și îi pregătesc pentru intrarea în școala primară. Mai mult decât atât, educația timpurie vizează dezvoltarea holistică a abilităților sociale, emoționale, cognitive și fizice ale copilului atât prin metode formale, cât și informale. Aspectul informal al educației timpurii este dominat de calitatea relației cu părinții care guvernează dezvoltarea conștiinței de sine a copilului și atașamentul în primii doi ani de viață și care are un impact major asupra nivelului viitor de adaptare al acestuia. Pe de altă parte, în perioada de la doi la opt ani, se remarcă partea formală a educației timpurii prin participarea la programele creșelor, grădinițelor, centrelor de zi etc. 

Eficiență

Impactul major al educației timpurii vizează dezvoltarea generală a copilului. Domeniile pe care se pune accent sunt cele specifice vârstei, precum dezvoltarea fizică, sănătatea, dezvoltarea socio-emoțională, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea a abilităților de învățare sau a limbajului și comunicării. Educația în această perioadă este un element cheie pentru identificarea de către cadrele didactice a potențialului copilului, dar și a diferitelor dificultăți sau deficiențe, care necesită implementarea unor măsuri de optimizare.

Baza de pe care argumentăm importanța intervențiilor de acest tip sunt rezultatele studiilor din domeniul neuroștiințelor, care au arătat cu claritate că pe parcursul dezvoltării timpurii există o serie de perioade critice cu impact puternic asupra dezvoltării ulterioare: experiențele copilului la aceste vârste pot avea un impact puternic asupra sănătății globale (fizice și mintale) și a stării de bine resimțite ulterior.

Programele de educație timpurie au crescut în amploare și au atras atenția cercetătorilor începând cu perioada anilor 1960 când a fost identificat faptul că învățarea are un ritm accelerat nu doar după 6-7 ani, cum se credea atunci, ci chiar mai mult în primii câțiva ani de viață, adică înainte de urmarea cursurilor obligatorii în școală. Astfel, deși inițial ideea educației timpurii era asociată cu educația preșcolarilor (în cadrul grădiniței), ulterior a vizat și copiii mai mici de 3 ani aflați în familie sau creșe.

Eficiența programelor din domeniul educației timpurii se datorează în parte și multiplelor arii care sunt vizate spre dezvoltare de la cele mai mici vârste, precum (a) îmbunătățirea sănătății fizice și abilităților fizice, (b) susținerea procesului de dezvoltare emoțională și socială prin încurajarea încrederii în sine, a spontaneității, curiozității, sau auto-disciplinei, (c) dezvoltarea proceselor și abilităților mintale, cu precădere a celor verbale și conceptuale; (d) creșterea capacităților copilului de a relaționa eficient cu membrii familiei și grupului din care face parte; (e) sporirea sentimentului demnității și respectului de sine la nivelul copilului și familiei sale.

Impactul programelor de educație timpurie nu este marcant doar asupra indivizilor, ci de asemenea asupra grupurilor, comunităților și societății în ansamblul ei. Programele de educație timpurie sunt considerate o investiție esențială a unei țări pentru promovarea dezvoltării resurselor umane, egalității de gen sau a coeziunii sociale. Mai ales în rândul copiilor dezavantajați, educația timpurie poate compensa lipsurile educaționale din familie și poate combate inegalitățile educaționale asociate cu acestea. Cu alte cuvinte, participarea în astfel de programe poate preveni efectele negative ale inegalității la nivelul achizițiilor, cunoștințelor și abilităților dintre copiii cu un statut socio-economic mai redus și cei cu unul mai ridicat, înainte ca aceste diferențe să devină vizibile și dăunătoare, odată cu începerea școlarizării. În ceea ce privește impactul asupra costurilor unor țării, cercetări recente au investigat randamentul investițiilor naționale în diverse forme de educație, susținând faptul că investițiile în educația timpurie aduc beneficii financiare masive societății, sub forma cheltuielilor mai reduse cu serviciile de sănătate sau cu cele sociale, a ratelor mai reduse de delincvență, iar ulterior prin forța de muncă mai bine pregătită.

Dovezi științifice

Există numeroase studii care pledează pentru importanța implementării și urmării unor programe sistematice de educație timpurie, rezultatele acestora fiind regăsite în literatură încă din anii 1970. Acestea susțin faptul că intervențiile specifice în primii ani de viață ar putea depăși lacunele de la nivelul abilităților cognitive și non-cognitive și ar putea pune bazele unei dezvoltări socio-cognitive armonioase. Ulterior, unele dintre cele mai notorii studii de la începutul anilor 2000 sprijină aceste descoperiri, demonstrând că intervențiile de înaltă calitate din perioada timpurie au efecte pozitive asupra indicatorilor funcționării cognitive și non-cognitive, performanței școlare sau ratei de promovare ulterioară a studiilor. Intervențiile sistematice de educație timpurie au fost asociate în perioada adultă cu șanse crescute de a deține propria locuință sau vehicul, de a avea o slujbă stabilă și cu șanse mai reduse de a apela la asistență socială. Alte studii recente arată că acei copii care au urmat programe de educație timpurie sistematice și de calitate sunt mai puțin predispuși la consum de substanțe, acte delincvente și au o probabilitate mai mare să aibă diplome școlare mai înalte, asigurări de sănătate sau un loc de muncă stabil.

Rezultatele vizând impactul pozitiv al educației timpurii asupra performanței academice ulterioare au fost replicate în cadrul mai multor țări și culturi. Eficiența educației timpurii în avansul dimensiunilor cognitive și comportamentale a fost întotdeauna mai puternică în rândul acelor copii care proveneau din medii familiale neprielnice pentru dezvoltarea optimă a abilităților de învățare. De asemenea, s-a dovedit că participarea în programe de educație timpurie îmbunătățește performanța în cadrul testelor standardizate, reduce șansele de repetare a unui an școlar și reduce șansele ca un copil să fie plasat în programe de educație specială.

Performanța și abilitățile academice crescute nu sunt singurele criterii adoptate în studiile asupra educației timpurii. Eficiența acestora din urmă a fost raportată și în ceea ce privește motivația, stima de sine și auto-disciplina, care contribuie la sporirea ratei de promovabilitate și participare la cursuri în perioada școlii și mai târziu a facultății, precum și la o retenție mai îndelungată a unei slujbe în perioada adultă. 

Costuri

Costurile educației timpurii de calitate sunt mari. Totuși, studii recente susțin că implicațiile financiare asociate cu implementarea educației timpurii sunt justificabile prin prisma faptului că investirea în servicii de prevenție și dezvoltare timpurie este mai eficientă comparativ cu plata serviciilor de îngrijire și sănătate mai târziu pe parcursul vieții. Una dintre principalele provocări cu privire la costurile acestor intervenții sunt asociate faptului că studiile raportează efecte pozitive de-a lungul vieții doar în cazul programelor de educație timpurie de o înaltă calitate. Aceste programe de calitate ridicată necesită însă resurse și eforturi financiare suplimentare, prin formarea unui mediu de lucru adecvat, a personalului calificat, sau a încurajării implicării parentale.

În ceea ce privește costurile medii asociate programelor de educație timpurie în țările occidentale, acestea variază între 14700 și 27000 de Euro pe an pentru copiii cu vârste sub 2 ani și între 9000-15000 de Euro pe an pentru un program de calitate sporită adresat preșcolarilor. 

Scalabilitate

Dificultatea în scalarea intervențiilor în domeniul educației timpurii crește odată cu complexitatea vizată de un anumit program. Astfel, programele de înaltă calitate cu personal calificat, echipamente electronice interactive sau care necesită prezența altor profesioniști decât profesorii (e.g., psihologi specializați) sunt mai dificil de scalat, comparativ cu programele care utilizează mai puține resurse. De exemplu, intervențiile care se axează pe utilizarea materialelor didactice ușor accesibile, precum cele naturale (e.g., plante, scoici), figurative (ilustrații, fotografii) sau tipărite (cărți pentru copii) sau pe metode bazate pe comunicare orală (povestire, descriere), pe explorare (mici experimente) sau prin joc tind să fie mai ușor scalabile.

Ușurința implementării

Una dintre provocările implementării eficiente a programelor de educație timpurie care este des menționată în literatură constă în implicarea inegală a copiilor din medii dezavantajate, comparativ cu cei din familii cu un statut socio-economic mai ridicat. Acest fapt a fost raportat atât în țările subdezvoltate, cât și în cele cu un nivel de dezvoltare mai înalt, în condițiile în care în multe dintre țările europene copiii provenind din familii cu venituri reduse nu au de fapt acces la astfel de programe. UNICEF raportează că aproape jumătate din copiii preșcolari la nivel global nu sunt înrolați în programe de educație timpurie – acest fapt marchează așadar faptul că programele de educație timpurie incluzive și de calitate sunt rezonabil de dificil de implementat.

Diverse

-

Bibliografie relevantă

Currie, J. (2001). Early childhood education programs. Journal of Economic Perspectives, 15, 213–238. doi:10.1257/jep.15.2.213

 Doe, J. (2017, October 10). Teaching and Learning in Early Childhood Education and Care. Retrieved September 23, 2019, from Eurydice—European Commission website: https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/teaching-and-learning-early-childhood-education-and-care-8_en

Küçükturan, A. G., & Akbaba Altun, S. (2017). Motivations and Barriers in Promoting Preschool Education. Educational Sciences: Theory & Practice, 17. doi:10.12738/estp.2017.4.0368

Pérez-Escamilla, R., Cavallera, V., Tomlinson, M., & Dua, T. (2018). Scaling up Integrated Early Childhood Development programs: Lessons from four countries. Child: Care, Health and Development, 44, 50–61. doi:10.1111/cch.12480

Temple, J. A., & Reynolds, A. J. (2015). Using Benefit-Cost Analysis to Scale Up Early Childhood Programs through Pay-for-Success Financing. Journal of Benefit-Cost Analysis, 6, 628–653. doi:10.1017/bca.2015.54

White, L. A., Prentice, S., & Perlman, M. (2015). The evidence base for early childhood education and care programme investment: What we know, what we don’t know. Evidence & Policy: A Journal of Research, Debate and Practice, 11, 529–546. doi:10.1332/174426415X14210818992588