Definiție

Termenul de educație informală cuprinde totalitatea formelor de învățare care au loc în afara unei instituții de învățământ tradiționale. Educația informală cuprinde diverse forme de educație alternativă, precum școlirea acasă (homeschooling), autodidactica etc., precum și orice formă de dezvoltare care educă fără să aibă în mod expres sau declarat acest scop. 

Descriere

Dat fiind faptul că noțiunea de educație informală este considerată în mod tradițional la polul opus educației formale, o lungă perioadă s-a considerat că una dintre principalele distincții între cele două forme constă în mediul în care are loc învățarea (i.e., în sala de clasă sau în afara ei). Totuși, definiții mai recente evidențiază faptul că cele două noțiuni nu sunt dihotomice, ci dimensiuni diferite ale procesului de învățare, care susțin înțelegerea fenomenelor complexe și contribuie la sporirea dezvoltării și adaptabilității persoanelor. Astfel, se poate considera că educația informală se distinge de cea formală prin modul în care este organizată și printr-o serie de caracteristici specifice, precum: (a) este nondidactică, (b) încorporează activități cu sens (deseori cu alt sens primare decât educația propriu-zisă), (c) se construiește pe baza inițiativei, interesului și alegerii persoanei (și nu din cerințe și solicitări exterioare) și (d) nu implică evaluări exterioare activității în sine.

Eficiență

Principalele caracteristici ale educației informale oferă indicii și cu privire la eficiența acesteia. De pildă, învățarea informală este independentă de curriculum, nu necesită întotdeauna o planificare anterioară și poate fi extrasă din numeroase surse (media, experiențe de viață, grupul persoanelor apropiate etc.). Acest fapt marchează flexibilitatea sa sporită, precum și faptul că ea contribuie semnificativ la procesul de dezvoltare armonioasă atât în copilărie și mica școlaritate, cât și de-a lungul întregii vieți. De asemenea, prin faptul că face apel la nenumărate metode și tehnici – practic la orice este accesibil și cu sens în respectivul context – este mai puțin costisitoare și mai eficientă din punct de vedere a timpului sau a resurselor implicate. 

Eficiența sporită a intervențiilor sau inițiativelor de educație informală poate fi asociată cu nevoia elevilor de a le fi oferite materiale care conferă un fundament concret și real noțiunilor științifice abstracte specifice deseori cadrului formal de învățământ. Inițiativele de educație informală au un impact masiv și datorită (și contribuie apoi la rândul lor major la conturarea) motivației elevilor privind învățarea respectivelor subiecte și a preferinței acestora pentru respectivele contexte sau modalități de livrare a informațiilor.

Curriculum-ul formal nu poate răspunde tuturor nevoilor individuale, fiind deseori dificil să se ofere modalități de învățare în funcție de preferințele individuale ale elevilor. Metodele specifice educației informale pot deservi în mod eficient astfel de obiective de personalizare, prin ele depășindu-se aspectele limitative ale unui plan de învățare prestabilit în mod formal. Mediile de învățare informale (de exemplu, muzee de știință, grădini zoologice, conținut media, sau programe științifice pentru tineri) pot fi utilizate pentru a maximiza rezultatele academice ale elevilor.

Chiar dacă educația informală poate lua numeroase forme și se poate manifesta în variate modalități în viața de zi cu zi, flexibilitatea sa extinsă este asociată și cu riscuri mai mari și posibile efecte negative, dacă activităților informale le lipsește întrutotul structura sau un obiectiv de dezvoltare. Printre posibilele riscuri asociate educației informale pot fi amintite: utilizarea necritică a materialelor cu un conținut nefolositor sau chiar dăunător copiilor (de exemplu, media, TV), utilizarea unor tehnici neadecvate și neadaptate nevoilor copiilor și impredictibilitatea rezultatelor sau a parcursului activităților.
Aceasta este și principala critică privind impactul educației informale: impredictibilitatea rezultatelor în domeniile și cu reperele clar prescrise de curriculum-ul formal.

Dovezi științifice

Într-o recentă analiză sistematică a literaturii domeniului sunt identificate câteva arii în care învățarea informală nu este doar eficientă, ci fundamentală. Printre acestea se numără dobândirea limbajului, pentru care mediul natural este un factor facilitator; de asemenea, discuțiile zilnice în familie sau între prieteni oferă un context important pentru dezvoltarea înțelegerii asupra lumii, dar mai ales asupra gândirii și emoțiilor proprii sau ale altora; discuțiile dintre copii și părinți au de asemenea un impact semnificativ asupra dezvoltării capacității de înțelegere socio-emoțională a copiilor.

Cel mai extins corp de studii privind impactul educației informale este axat asupra învățării științelor prin vizite la muzeu sau prin alte activități în afara orelor de curs (programe TV, discuții cu părinții etc.). Numeroase studii au dovedit că experiențele de zi cu zi ale copiilor au un rol esențial în felul în care aceștia înțeleg fenomenele naturale sau alte noțiuni din fizică și biologie; știm de asemenea că felul în care asimilează acest tip de informație este dependent de diverși factori culturali și de mediu. Mijloacele utilizate în învățarea informală s-au demonstrat eficiente în facilitarea înțelegerii relațiilor cauzale între fenomenele naturale și implicit pentru asimilarea mai rapidă și eficientă a noțiunilor abstracte din domeniile științelor. Datele empirice arată că participarea în astfel de activități informale crește performanța elevilor de clasa a opta în examenele pe care le dau în domeniul științelor.

Totuși, cercetătorii remarcă o caracteristică esențială a mediilor de educație informală în general și a muzeelor în particular, care aduc contribuții semnificative la nivelul înțelegerii elevilor: aceste medii sunt concepute într-un mod colaborativ și având ca obiectiv oferirea informațiilor științifice într-o manieră deschisă și flexibilă, în funcție de nevoile și preferințele celor care asimilează informația (comparativ cu sistemele directive din cadrul educației formale). De aceea, este neclar dacă incrementul adus de educația informală este tipic metodei, sau mai degrabă contextului colaborativ, flexibil și personalizat în care această metodă este aplicată.

Într-un studiu recent asupra evaluării și validității intervențiilor de învățare informală, autorii au subliniat că învățarea informală aduce unele creșteri nu doar în ceea ce privește nivelul de cunoștințe și notele școlare, ci mai ales în ceea ce privește creșterea motivației pentru învățare; resortul pentru aceasta din urmă pare să fie colaborarea: participarea la activitățile celorlalți și posibilitatea elevilor de a-și dezvolta abilitățile proprii prin intermediul interacțiunii cu ceilalți este un motivator puternic.

Costuri

Programele de educație informală prezintă costuri variate, în funcție de activitățile implementate. În general, costurile estimate pentru intervenții punctuale sunt relativ reduse, putând ajunge chiar la sub 20 Euro/elev, în funcție de metodele adoptate și de instrumentele necesare desfășurării activităților. Totuși, educația informală ca metodă generalizată de instrucție, ca de exemplu în cazul școlirii acasă (homeschooling), este foarte costisitoare; factorizând timpul celor implicați și diversele alte cheltuieli (examinări în diverse sisteme, materiale, rechizite etc.), costul pentru un an poate varia între 4000 și 12000 Euro pe elev. Chiar și în cazuri care nu sunt atât de extreme, aplicarea generalizată în instrucția școlară zilnică a educației informale atrage după sine costuri de nivel mediu (aproximativ 200 Euro/lună/elev).

Scalabilitate

Unele din intervențiile vizând educația informală sunt scalabile cu relativă ușurință. Ele ar presupune doar un training de bază pentru profesori, în vederea dobândirii abilităților de a structura mediile informale și de a putea ajuta elevii să beneficieze cât mai mult de activitățile desfășurate. De asemenea, este necesar ca aceștia să aibă competența de a crea conexiuni relevante între materialul din curriculum-ul formal și specificul conținutului din mediul informal. O provocare în termeni de scalabilitate poate proveni din faptul că intervențiile educației informale iau în considerare nevoile individuale ale fiecărui elev, cunoașterea acestor nevoi putând necesita diferite instrumente de evaluare (de exemplu, de evaluare a intereselor, preferințelor sau personalității), dar și mai multe resurse umane și de timp pe măsură ce numărul elevilor crește.

Scalabilitatea altor intervenții de educație informală este puternic dependentă de disponibilitatea resurselor. De exemplu vizitele la muzeu sunt dependente de existența unui muzeu cu tematică vizată, în apropierea școlii; utilizarea unor materiale documentare digitale este puternic dependentă de existența tehnologiei pentru a accesa aceste resurse etc.

În fine, scalabilitatea intervențiilor generalizate de tipul școlirii acasă (homeschooling), este redusă – ele sunt principial nescalabile; fiecare nou copil căruia i se aplică această intervenție presupune costuri similare cu ale copiilor care deja sunt incluși în intervenții similare.

Ușurința implementării

Promovarea educației informale variază în termeni de ușurință a implementării, în funcție de strategia care se dorește a fi urmată. De exemplu, dat fiind faptul că educația informală constă în utilizarea unei varietăți extinse de instrumente, printre care multe dintre ele fac obiectul experiențelor de zi cu zi (de exemplu, discuții, plimbări, emisiuni educative la TV), implementarea acestora s-ar putea face cu multă ușurință. O potențială provocare în acest sens este selectarea și expunerea elevilor la acele materiale care prezintă o valoare informativă reală și care sporesc dezvoltarea, sarcină care revine doar parțial profesorilor și mai mult familiei și mediului social în care se află elevul.

Diverse

O distincție în ceea ce privește tipurile de educație se poate face și între educația informală și educația non-formală. Deși asemănătoare sub mai multe aspecte, cele două prezintă o serie de caracteristici specifice. În general, educația informală nu este asociată cu un curriculum prestabilit, iar rolul de „profesor” poate fi uneori jucat și de alte persoane din afara contextului educațional formal, care dețin cunoștințe sau abilități ce pot fi transferate elevului. Educația și învățarea non-formală este organizată și poate fi sau nu ghidată de un curriculum formal. Acest tip de învățare poate fi condusă de un profesor calificat sau altă persoană cu experiență într-un anumit domeniu. Cu toate acestea, deseori termenii de educație non-formală și informală sunt utilizați alternativ pentru a desemna totalitatea formelor și practicilor de educație care se realizează în afara curriculumului și care iau în considerare nevoile individuale de dezvoltare ale elevilor. 

Bibliografie relevantă

Callanan, M., Cervantes, C., & Loomis, M. (2011). Informal learning: Informal learning. Wiley Interdisciplinary Reviews: Cognitive Science, 2, 646–655. doi:10.1002/wcs.143

Galanis, N., Mayol, E., Alier, M., & García-Peñalvo, F. J. (2016). Supporting, evaluating and validating informal learning. A social approach. Computers in Human Behavior, 55, 596–603. doi:10.1016/j.chb.2015.08.005

Greenhow, C., & Lewin, C. (2016). Social media and education: Reconceptualizing the boundaries of formal and informal learning. Learning, Media and Technology, 41, 6–30. doi:10.1080/17439884.2015.1064954

Hofstein, A., & Rosenfeld, S. (1996). Bridging the Gap Between Formal and Informal Science Learning. Studies in Science Education, 28, 87–112. doi:10.1080/03057269608560085

Rogoff, B., Callanan, M., Gutiérrez, K. D., & Erickson, F. (2016). The Organization of Informal Learning. Review of Research in Education, 40, 356–401. doi:10.3102/0091732X16680994

Weinstein, M., Whitesell, E. R., & Schwartz, A. E. (2014). Museums, zoos, and gardens: How formal-informal partnerships can impact urban students’ performance in science. Evaluation Review, 38, 514–545. doi:1177/0193841X14553299