Controlul elevului asupra învățării se referă la situația în care elevilor li se acordă permisiunea pentru a-și alege singuri ceea ce vor să învețe și modul în care vor să învețe, adică la oferirea posibilității de a alege singuri metodele, modalitățile și formele activităților de învățare.

Controlul elevului asupra învățării reprezintă o componentă a orientării către elev în procesul educațional, fiind denumit și puterea de a alege (the power of choice). Elevii au propriul input cu privire la ceea ce învață și la modul în care își organizează învățarea și li se oferă oportunități individualizate pentru a demonstra că au înțeles ceea ce au învățat. Această strategie reprezintă începutul transferului de putere de la profesor la elev, acesta din urmă fiind beneficiarul de drept al învățării.

Controlul elevului asupra învățării pornește de la principiul conform căruia actul educaționale trebuie să se concentreze asupra elevului și nu asupra conținuturilor învățării. Elevului i se pun la dispoziție diferite cursuri/discipline, iar el poate opta pentru un anumit „meniu” de discipline care fac parte din curriculum sau care sunt suplimentare curriculumului. La finalizarea fiecărui curs, elevul oferă un raport din care rezultă cât de mult a învățat, astfel având loc evaluarea. De asemenea, elevii pot alege metodele prin care să li se furnizeze informațiile, materialele cu care să lucreze, precum și modalitățile de evaluare.

Un model de susținere a autonomiei care să faciliteze alegerile elevilor se poate împărți pe trei domenii:

1.autonomia organizării (alegerea membrilor grupurilor de lucru, alegerea modalităților de evaluare, participarea la crearea și implementarea regulilor clasei, alegerea modului de amplasare a băncilor);

2.autonomia procedurală (alegerea materialelor ce vor fi folosite în activitățile din clasă, alegerea modului în care se vor evalua competențele, prezentarea activităților în manieră personală, discutarea nevoilor și a dorințelor elevilor, manipularea materialelor);

3.autonomia cognitivă (discutarea mai multor abordări și strategii, găsirea de soluții multiple pentru o singură problemă, argumentarea soluțiilor cu scopul împărtășirii expertizei proprii, alocarea de timp suficient pentru luarea deciziilor, susținerea în rezolvarea independentă de probleme, reevaluarea greșelilor, primirea de feedback informațional, formularea scopurilor personale sau realinierea sarcinilor pentru a corespunde intereselor personale, dezbaterea liberă a ideilor personale, alocarea de timp pentru vorbit mai mult elevilor și mai puțin profesorilor, punerea de întrebări).

Dimensiunile controlului elevilor asupra învățării pot cuprinde: conținuturile și rezultatele învățării, metodele de livrare a informațiilor (inclusiv blended learning sau oportunitățile de învățare în afara școlii), momentul în care are loc învățarea, locația instruirii, modalitățile de suport, ritmul predării, cum va fi măsurată învățarea și cum va fi adaptată în funcție de nevoile elevilor, cum vor fi demonstrate învățarea și competențele, cum va avea loc comunicarea dintre profesori, părinți și elevi.

Controlul elevilor asupra învățării nu înseamnă anularea controlului profesorului, ci oferirea de către profesor a posibilității de a alege ce, cât și cum să învețe elevul.

Impactul controlului elevilor asupra învățării se produce în mai multe planuri: crește motivația și nivelul de participare al elevilor în clasă, cu efecte pozitive directe asupra performanțelor școlare, crește starea de bine a elevilor. Studiile care au abordat efectele acestei strategii s-au axat pe învățarea individualizată în general și au evidențiat efecte pozitive asupra volumului de cunoștințe dobândite de elevi, dar și asupra satisfacției elevilor față de învățare. Atunci când elevii sunt responsabili de propria învățare, capătă sentimentul de apartenență, clasa devenind un spațiu definit chiar de ei.

Controlul asupra învățării are la bază puterea de a face propriile alegeri, iar această putere oferă elevului un impuls motivațional marcant.

Un studiu efectuat în anul 2007 a arătat că elevii cărora li s-a oferit șansa de a alege ce anume să învețe și pentru care modalitățile de instruire au fost congruente cu nevoile lor de învățare au obținut rezultate mai ridicate la testele standardizate. În plus, cercetătorii au constatat că oferirea posibilității de a alege crește nivelul emoțiilor pozitive, îi învață pe elevi cum să ia decizii, le sporește interesul pentru învățare și le crește responsabilitatea asupra învățării.

O metaanaliză realizată în anul 2008 a arătat că efectele posibilității de a alege (de a controla) se propagă nu numai asupra motivației intrinseci, ci și asupra altor componente ale învățării precum efortul depus în sarcinile de lucru, performanța, învățarea ulterioară, competența percepută, preferința pentru provocări, creativitatea, satisfacția. Cu toate acestea, efectele concrete nu sunt atât de puternice, mărimea efectului acestora nedepășind valoarea de d = .10.

Costurile acestei strategii nu sunt ridicate în sine. Cu toate acestea, cadrele didactice trebuie formate în acest sens, iar dezvoltarea acestora presupune costuri. Prin transferarea controlului învățării la elevi, profesorul nu renunță la responsabilitățile pe care le are, ci mai degrabă modifică tipul de responsabilitate, ceea ce nu este la îndemâna oricărui cadru didactic, obișnuit cu tehnicile tradiționale de predare și evaluare. Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice (instruirea acestora în vederea îmbunătățirii practicilor moderne de predare-evaluare) presupune costuri. Costul unei formări minim eficiente în acest sens variază de la studiu la studiu dar o medie a acestor costuri estimate este de aproximativ 88.80 EUR/profesor.

Controlul elevilor asupra învățării nu se scalează tocmai cu ușurință. Presupune un training de bază pentru profesori pentru a reuși să implementeze cu succes această manieră de lucru în clasă. Dacă sunt realizate kituri de instruire, acestea pot fi scalabile, cu costuri minore și ușor de absorbit în condiții de volum. Controlul elevilor asupra învățării este mai dificil de scalat cel puțin în învățământul de masă nu numai din cauza constrângerilor de timp, dar și din cauza formatului relativ rigid al planurilor de învățământ pentru fiecare disciplină.

Controlul elevilor asupra învățării este dificil de implementat deoarece planul de învățământ cuprinde discipline obligatorii pe care elevii ar putea să nu le aleagă. Mai mult de atât, cadrele didactice vor fi nevoite să facă față unei diversități de opțiuni venite din partea elevilor, fiecare dintre ei alegând seturi diferite de discipline, materiale și metode de lucru. La vârste mici, elevii nu reușesc să ia deciziile optime pentru buna lor dezvoltare și instruire, iar la vârste mai mari, pot face alegeri care să favorizeze eludarea sarcinilor școlare obligatorii. Controlul elevilor asupra învățării poate fi implementat mai ușor în condițiile în care elevii sunt îndrumați de către profesor și li se oferă seturi de strategii din care să aleagă, astfel încât să satisfacă și curriculumul școlar, dar și propriile dorințe și interese.

1.Profesorii pot să le ofere elevilor controlul asupra propriei învățări prin crearea de sarcini interesante, cu multiple variante de rezolvare și care să antreneze abilitățile de care elevii au nevoie în viața reală.

2.Elevii pot fi ajutați să își urmărească ritmul, traseul și progresul învățării, dar și să își ofere feedback reciproc, ceea ce îi va ajuta să își monitorizeze propria evoluție pe parcursul unei activități sau unui proiect.

3.Elevii pot fi încurajați să reflecteze asupra propriei învățări, asupra cauzelor pentru care au avut sau nu au avut succes.

4.Profesorii pot să creeze un mediu de învățare centrat pe elev prin faptul că permit elevilor să aleagă (dintr-o listă de strategii didactice) modul în care vor să învețe.

5. Profesorii pot să ofere elevilor posibilitatea de a-și alege temele pentru acasă. De exemplu, dintr-o listă de 20 de exerciții de matematică, aceștia își pot alege 10 sau dintr-o listă de 10 proiecte pentru biologie, își pot alege unul. De asemenea, își pot alege grupul de colegi cu care să colaboreze la efectuarea temelor/proiectelor.

Koeze, P. A. (2007). Differentiated Instruction: The Effect on Student Achievement in an Elementary School. Master's Theses and Doctoral Dissertations, Eastern Michigan University, p. iii‐iv.

Kohn, A. (1993). Choices for Children: Why and How to Let Students Decide. The Phi Delta Kappan, http://www.alfiekohn.org/teaching/cfc.htm.

Patall, E. A., Cooper, H., Robinson, J. C. (2008). The Effects of Choice on Intrinsic Motivation and Related Outcomes: A Meta-Analysis of Research Findings. Psychological Bulletin, 134(2), 270-300.

Personalized Learning. Michigan Department of Education. http://michigan.gov/mde/0,4615,7‐140‐28753_65803‐322738‐‐,00.html.

Stefanou, C. R. et al. (2004). Supporting Autonomy in the Classroom: Ways Teeachers Encourage Student Decision Making and Ownership. Educational Psychologist, p. 109, http://faculty.washington.edu/sunolen/562/old%20562%20files/Stefanou.pdf