Definiție

Autoevaluarea elevilor se referă la evaluarea făcută de elevi privind propria activitate școlară; prin acest proces elevii devin ei înșiși parte a propriei formări, pe care o observă, o analizează și o ajustează în funcție de progresul realizat și în funcție de dificultățile pe care le au de depășit.

Descriere

Autoevaluarea este definită ca fiind un proces educațional bazat pe implicarea elevilor în judecăți cu privire la propriile lor realizări și la rezultatele propriei învățări. Autoevaluarea este un instrument important pentru impulsionarea învățării în cazul elevilor, în special în situațiile în care este folosită în mod formativ. Autoevaluarea este în același timp o abilitate valoroasă de care elevii au nevoie în dezvoltarea lor școlară, dezvoltarea profesională și, mai târziu, în învățarea pe tot parcursul vieții. Autoevaluarea elevilor poate să cuprindă uneori și autonotarea, care este o formă de cuantificare numerică a eforturilor de autoevaluare. Prin intermediul autoevaluării elevii pot să își identifice lacunele, punctele slabe, cunoștințele incomplete sau insuficiente, pot să observe unde este necesar să își concentreze atenția în învățare, să își stabilească obiective realiste, să își îmbunătățească rezultatele, să își urmărească progresele, să conștientizeze momentul în care pot să treacă la o etapă sau un modul nou de învățare.

Eficiență

Efectul autoevaluării asupra învățării este unul benefic. În general, elevii instruiți pentru a se autoevalua (și nu doar încurajați în acest sens!) obțin rezultate școlare mai bune decât ale elevilor care sunt evaluați numai de către profesori. Numeroase studii demonstrează beneficiile autoevaluării, în același timp menționând necesitatea de a genera contextul potrivit acestui demers. Pentru a se ajunge la rezultate notabile, instruirea elevilor cu privire la autoevaluare trebuie să fie una temeinică, bazată pe criterii logice și stabile. Studiile sugerează necesitatea de a pilota un astfel de demers în fiecare nou context (școală, clasă, comunitate, tipologie de elev etc.), de a introduce strategia de autoevaluare în mod treptat și progresiv, de a măsura constant efectele și de a introduce abia apoi demersul la scară mai largă. 

Literatura de specialitate menționează trei modele de autoevaluare, în funcție de impactul acestora.
a) Modelele slabe. Profesorul oferă elevilor listele de criterii și standardele cerute pentru o anumită sarcină și realizează o ierarhie a conținuturilor și priorităților, pe care le categorizează în funcție de structura, argumentele și conceptele lecției. Elevii înțeleg interpretarea făcută de profesor și o folosesc pentru a o compara cu tema efectuată de ei, după care se corectează și se autoevaluează (de regulă se autonotează). Printre principalele avantaje ale acestui model menționăm simplitatea implementării, obținerea imediată a feedbackului, implicarea elevilor atât în procesul cât și în rezultatul evaluării, economisirea timpului profesorului, sporirea încrederii reciproce între elevi și profesori.

b) Modelele medii. Elevii utilizează criterii convenite anterior pentru a analiza, judeca și comenta punctele forte și punctele slabe ale produsului lor (de exemplu, ale temei realizate), apoi se autonotează înainte de a trimite tema profesorului. Profesorul adaugă propriile comentarii și observații la cele notate deja de elev, atât la adresa produsului cât și la adresa evaluării realizate de elev; lucrarea astfel notată este trimisă înapoi elevului. Principalul avantaj ale acestui model este legat nu doar de o implicare mai ridicată (și repetată) a elevilor ci și de oportunitatea de a reflecta asupra propriei evaluări, în lumina feedbackului profesorului; toate acestea determină o înțelegere mai profundă a procesului de evaluare de către elev.

c) Modelele puternice. Elevii se autoevaluează după un set de grile care cuprind criteriile și standardele necesare; profesorul le oferă feedback, fără a-i nota. De asemenea, elevii primesc feedback din partea colegilor și apoi își renotează lucrarea conform observațiilor făcute de profesor și de colegi. Avantaje ale unei astfel de abordări sunt faptul că elevii se autoevaluează fără a resimți presiunea emoțională a notei, având în același timp confirmarea profesorului și a colegilor.
Dincolo de creșterea notelor școlare, autoevaluarea elevilor mai are un număr de beneficii, fiind asociată în studii cu: îmbunătățirea învățării (aprofundarea materiei, însușirea de cunoștințe solide și de durată), pregătirea elevilor pentru rolurile sociale ulterioare (de participanți la o societate democrată), generarea unui sentiment al elevilor că dețin un oarecare control asupra propriei evaluări, dezvoltarea autonomiei în învățare, dezvoltarea abilităților cognitive, a competențelor sociale și a implicării metacognitive, angajarea activă în învățare, promovarea unei mai bune înțelegeri a conținuturilor de învățat, diminuarea anxietății elevilor și a conflictelor dintre elevi și profesori cu privire la procesul de notare.

Dovezi științifice

Există numeroase studii efectuate cu privire la autoevaluare și la eficiența acestui demers în mediul școlar, dar rezultatele obținute de aceste studii sunt relativ eterogene. Meta-analizele realizate asupra conceptului au subliniat existența unor diferențe majore între studii în ceea ce privește criteriile de autoevaluare stabilite între diferitele grupuri de elevi și profesori, specificarea deseori insuficientă a criteriilor, imposibilitatea replicării unora dintre studii, definirea insuficient de clară a ce înseamnă autoevaluare în concepția diverșilor autori etc. De asemenea, s-a observat că elevii tind să se autoevalueze cu note mai mari decât cele ale profesorilor, concordanța între note devenind mai ridicată doar în anumite condiții: atunci când elevii au fost bine instruiți cu privire la modul în care să realizeze autoevaluarea, când elevii stăpânesc bine disciplina sau sarcina respectivă, când elevii știu că nota propusă de ei va fi comparată cu nota propusă de colegi sau de profesor sau când aplicarea criteriilor de evaluare implică inferențe mai scăzute. 

În pofida acestor inadvertențe între studii diferite, considerăm că autoevaluarea beneficiază de un corp solid de studii și că, per ansamblu, concluziile acestora sunt pozitive: intervenția este eficientă. Mărimea efectului pentru creșterea performanței elevilor ca urmare a autoevaluării s-a dovedit a fi elastică, depinzând de caracteristicile intervenției, și este plasată între .29 și .58, cu valori mai ridicate la elevii mai slabi.

Costuri

Costurile estimate pentru instruirea față în față sunt relativ scăzute, de aproximativ 25 Euro/elev. Formarea profesională a cadrelor didactice este similară în termen de costuri. Nu de fiecare dată este necesară o formare specială a profesorului pentru ca acesta să aplice strategia de autoevaluare, ci este necesară mai degrabă deschiderea profesorului către metode de evaluare mai diverse și mai interactive. Pentru o instruire adecvată a elevilor – instruire care este critică pentru un impact mai mare al intervenției – pot fi gândite kituri de instruire, care împreună cu perioada de instruire față în față poartă un cost suplimentar de 10-30 Euro/elev.

Scalabilitate

Intervenția prin autoevaluarea elevilor este scalabilă cu relativă ușurință. Presupune cel mult un training de bază pentru profesori pentru a reuși să implementeze cu succes această manieră de lucru în clasă. Dacă sunt realizate kituri de instruire și autoevaluare pentru elevi, acestea sunt de asemenea scalabile, cu costuri minore și ușor de absorbit în condiții de volum. Modelele puternice de autoevaluare sunt mai greu scalabile, căci presupun feedback personalizat dat de profesor asupra autoevaluărilor realizate de elevi, ceea ce înseamnă că cerința asupra timpului profesorului se multiplică proporțional cu numărul elevilor; pentru clase voluminoase este posibil ca aceste cerințe să depășească posibilitatea profesorului de a da acest feedback.

Ușurința implementării

Intervențiile prin autoevaluarea elevilor sunt ușor de implementat, dar presupun totuși o gestionare bună a activităților, care cade în sarcina profesorului. Autoevaluarea poate fi mai dificil de implementat în învățământul de masă, având în vedere faptul că această metodă are și o componentă de particularizare a feedback-ului pe care fiecare elev trebuie să îl primească de la profesor, cel puțin la început, până când elevul deprinde principiile evaluării.

Diverse

(a) Elevii mai mici, din clasele 1-4, au o tendință mai puternică de a se supraevalua, comparativ cu cei mai mari.

(b) Elevii înțeleg diferit criteriile de autoevaluare care li se prezintă, astfel că pot apărea diferențe de notare (care nu reflectă diferența de performanță ci înțelegerea sarcinii de autoevaluare) între elevi, în special la elevii din clasele 1-8. Adesea elevii se concentrează asupra unor aspecte superficiale ale sarcinii (forma) și nu țin seama de aspectele esențiale (fondul). 

(c) Printre strategiile de instruire a elevilor în vederea realizării unei autoevaluări corecte se numără: (1) implicarea elevilor în definirea criteriilor de evaluare (cu asistență din partea profesorului); (2) asistarea elevilor pentru a folosi aceste criterii, cu oferirea de exemple concrete; (3) oferirea de feedback elevilor pentru ca aceștia să înțeleagă dacă autoevaluarea a fost realizată corect (e.g., atragerea elevilor în discuții referitoare la cauzele diferențelor dintre evaluarea proprie și cea a colegilor sau a profesorului); (4) susținerea elevilor și oferirea de ajutor pentru ca aceștia să utilizeze eficient datele rezultate în urma autoevaluării în scopul elaborării unor planuri de acțiune ulterioare (identificarea de strategii pe termen scurt și lung prin care să ajute învățarea).

(d) În multe cazuri apar diferențe de notare între autoevaluare și evaluarea realizată de colegi sau de profesor. Aceste diferențe pot fi cauzate de incapacitatea elevilor de a respecta criteriile de evaluare stabilite, de interesele personale sau de necunoașterea corectă de către profesor sau colegi a anumitor aspecte mai puțin vizibile legate de realizarea sarcinii respective (e.g., efortul depus de elev, timpul alocat).
 
(e) Procesul de autonotare, ca formă de autoevaluare, are de asemenea un impact pozitiv și este mai ușor de implementat. Autonotarea ajută elevii să devină mai implicați și mai motivați în învățare, îi încurajează să se orienteze spre autoreflecție și să devină mai responsabili în activitățile școlare. Intervenția profesorului constă în acest caz mai degrabă în stabilirea unor așteptări clare față de performanțele elevilor.

(f) Autoevaluarea este mai eficientă atunci când, chiar înainte de începerea predării conținuturilor propriu-zise profesorul și elevii reușesc să identifice și să stabilească ceea ce este de învățat, să stabilească sesiuni pe parcursul cărora să negocieze și să decidă asupra criteriilor de evaluare, să clarifice standardele și obiectivele de învățare.

(g) Autoevaluarea în școală are ca punct de plecare perspectiva integrării învățării cu predarea, viziune diametral opusă celei în care elevii și profesorii sunt entități separate, cu roluri distincte și cu zone diferite de interes. În mod pragmatic, autoevaluarea „eliberează” cel puțin parțial profesorii de povara notării. Atunci când evaluarea intră în sarcina elevilor, profesorul devine mai degrabă un facilitator sau un moderator care colaborează cu elevii în procesul lor de autoevaluare.

(h) O condiție de bază pentru succesul autoevaluării este crearea unui mediu suportiv, a unei „comunități pentru învățare” în care toți participanții sunt implicați în negocierea învățării și a rezultatelor acesteia.

(i) Printre barierele sau problemele ce pot să apară cu privire la autoevaluare se numără: neîncrederea unora dintre elevi în propriile capacități de evaluare, lipsa de încredere în abilitatea de a judeca propriul efort, faptul că unii elevi pot considera că este mai corect să fie evaluați de către experți, respectiv de către profesori, faptul că unor elevi este posibil să le fie teamă să nu greșească sau să nu fie prea severi cu ei înșiși, fiindu-le greu să-și asume această responsabilitate, faptul că elevii ar putea să nu vadă beneficiile acestui demers, faptul că încurajează internalizarea responsabilizării și poate fi legată de ideea de supraveghere și control social.

Bibliografie relevantă

Andrade, H. & Valtcheva, A.  (2009). Promoting learning and achievement through self-     assessment.  Theory Into Practice, 48, 12-19.

Boud, D., Falchikov, N. (2006) Aligning assessment with long-term learning. Assessment & Evaluation in Higher Education, 31(4), 399–413.

Leach, L. (2012) Optional self-assessment: some tensions and dilemmas. Assessment & Evaluation in Higher Education, 37(2), 137-147.

Taras, M. (2010). Student self-assessment: processes and consequences. Teaching in Higher Education, 15(2), 199-209.

Încearcă testul din Finala Brio Challenge! Timp de două săptămâni, testele sunt disponibile în platformă - secțiunea Contul meu – Încearcă testul din Finala Brio Challenge.