De ce sunt asiaticii buni la matematică?

19 decembrie 2018

De ce sunt asiaticii buni la matematică?

Edupedu.ro, binecunoscutul site de știri din educație i-a solicitat lui Dragoș Iliescu, doctor în psihologie și fondatorul Brio, un interviu amplu despre priceperea sau nepriceperea nativă la matematică și motivele pentru care asiaticii sunt foarte buni la această disciplină.

Colaborator OECD la o parte dintre testările standardizate, vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Testare și profesor la Universitatea din București, Dragoș Iliescu a răspuns pentru Edupedu.ro la întrebarea: “De ce sunt asiaticii buni la matematică?” Vă redăm mai jos partea a doua a interviului cu răspunsurile detaliate și argumentate

Cei trei factori ai succesului asiatic la matematică: normele sociale, efortul și curriculumul

Edupedu.ro: Testele PISA (Programme for International Student Assessment) aduc constant în topul rezultatelor statele asiatice. De ce sunt asiaticii buni la matematică?

Dragoș Iliescu: Ha – asta e o întrebare dificilă. S-a scris mult pe această temă: ce îi face atât de unici pe copiii din Singapore, Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia și Taiwan, care domină topurile și la PISA și la TIMSS (Trends in International Mathematics and Science Study)? Nu avem un răspuns definitiv. Eu cred că e o combinație de mai mulți factori.

  • Primul e curriculumul: este un curriculum extrem de “gol”, care nu îi învață atât de mult tehnici, ci îi învață să gândească. Nu îi invață să aplice o tehnică pentru a rezolva o anumită problemă de tipul X, ci îi învață pe copii să raționeze, să judece, să conceptualizeze probleme cu informație numerică. Spunea în acest context Andreas Schleicher, directorul programului PISA al OECD, că (citez aproximativ din memorie) “matematica, în Singapore, nu tinde să îi facă pe copii să cunoască totul, ci să îi facă să gândească precum un matematician“.
  • Al doilea este efortul: acești copii pun o cantitate uriașă de efort în învățarea matematicii. Am interacționat cu studenți chinezi de top în SUA sau altminteri: nimeni nu îi bate la cât de incredibil de mult sunt în stare să muncească… au o reziliență și o putere de muncă fantastice. Și evident că asta are un efect asupra rezultatelor.
  • Al treilea lucru este unul care ține de context și de normele sociale. Sunt foarte aderenți la normă și încearcă din răsputeri să se conformeze așteptărilor pe care alții le au de la ei. Și așteptarea este ca ei să învețe și să exceleze în ceea ce fac. Așteptarea aceasta e generalizată, dar vine în mod special de la părinți – iar respectul copiilor față de părinți și față de așteptările lor este normă de fier în aceste culturi; “pietate filială” i se spune în psihologia cross-culturală și e o caracteristică generalizată a culturilor din Asia de Sud-Est. Deci e un fel de presiune socială internalizată care conduce spre efort.

În contextul acesta, aș vrea să spun un lucru care mă va face probabil nepopular: succesul în Singapore nu ține de bani, nu banii îi fac pe ei să fie atât de buni. Educația primește puțin sub 3% din PIB… cam ca la noi (sigur, PIB mai mare pe copil, care se răsfrânge în sumă nominală mai mare). Din discuțiile personale pe care le-am avut cu colegi din Singapore, eu deduc faptul că ei par să fie convinși că succesul lor ține mai degrabă de calitatea dascălilor și de libertatea pe care aceștia o au de a adapta metoda pentru a atinge niște obiective cuantificate cu claritate (și față de care sunt direct responsabili, pe baza unei măsurări explicite).

Puteți citi prima parte a interviului aici https://brio.ro/blog/exista-copii-care-pur-si-simplu-nu-pot-pricepe-matematica

Sursa: https://www.edupedu.ro/exista-copii-care-nu-pot-pricepe-matematica-plus-de-ce-sunt-asiaticii-buni-la-matematica-dragos-iliescu-psiholog-si-expert-in-testare/

Tu ce notă ai lua, dacă examenul ar fi mâine?

Află răspunsul chiar acum, cu primul test gratuit din partea Brio. Tu dai testul, noi îți dăm informații cheie: care este nivelul tău real, ce mai trebuie să înveți și ce loc ocupi la nivel național.

Creează cont
BRIO face cinste cu un test gratuit!

Fă-ți cont acum și primești automat un credit de testare pentru a vedea cât de bine cunoști materia și pe ce loc te afli la nivel național.

Creează cont